de la 650 RON
CONTACT PROPRIETAR

Casa Bună

Fundățica, comuna Fundata, județul Brașov Vezi pe hartă
Excelent din 2 recenzii
5/5
100% din oaspeți recomandă

Descriere

4 persoane

2 dormitoare

2 paturi

2 băi

În locul unde cerul îmbrațișează pădurea pe un platou de poveste aflat la 1150 metri altitudine, la un capăt de drum din satul Fundățica, se află Casa Bună, o minunată căsuță tradițională cu o vechime de peste 100 de ani, ce a găzduit cu iubire până acum, cel puțin trei generații și suntem convinși că vor mai urma și altele.

Cu respect față de trecut și cu încredere pentru viitor, a fost păstrat tot ce s-a putut, iar în anul 2019 am recondiționat casa părintească, martor al trecerii vremii.

Unitatea de cazare este formată dintr-un living mare cu șemineu, o bucătărie open-space complet utilată și două camere foarte spațioase cu pat dublu matrimonial și baie proprie. Totodată, casa dispune și de o curte generoasă, leagăn, foișor, parcare privată și zona barbeque dotată cu grătar, ceaun disc și proțap.

Ca orice locație construită cu suflet și respect față de ceea ce ne înconjoară, căsuța nu este recomandată pentru petreceri sau alte manifestări zgomotoase. De menționat este faptul că în cadrul proprietății se mai află o pensiune care ne aparține, spațiul exterior fiind unul comun pentru toți musafirii noștrii.

Casa Bună se închiriază doar integral, pentru un sejur de cel puțin 2 nopți.


Ce poți face în zonă?

Ca modalități de agrement în Fundățica, vara puteți face excursii pe traseele ecoturistice marcate în zonă (opțional ghidate), plimbări cu calul, trasee mountain bike, alpinism, parc de aventură, pendul, tiroliana și tir cu arcul, ultimele desfășurând-se în propriul nostru parc de aventură.

Iarna puteți merge la săniuș, ski și snowboard pe pârtia proprie aflată lângă căsuță sau puteți să vă bucurați de plimbările cu sania trasă de cai.


Tarife

Casa Bună se închiriază doar integral, pentru un sejur de cel puțin 2 nopți, la prețul de 650 lei/noapte.


Date de contact pentru rezervări

Telefon: 0761 973 867

Vezi mai multe detalii

Hotel Facilities

Baie proprie în fiecare camera
Bucatarie utilata
Camere spațioase
Foișor
Frigider
Fumatul interzis
Grădină
Gradina spatioasa
Internet – Wifi
Living spatios
Locație liniștită
Locatie linistita (nu este recomandata pentru petreceri)
Număr băi: 2
Parc de aventură
Parcare pentru oaspeți
Poate cel mai frumos apus
Priveliște
Se închiriază doar integral
Semineu
Terasă
TV
Zona barbeque
Vezi toate

Hotel Theme

În mijlocul naturii
Locatie linistita
Pensiune rurala
Vacanta de aventura

Politici

Check In 14:00 pm
Check Out 11:00 am
Politicile unității

Animale de companie

Animalele de companie nu sunt acceptate la aceasta unitate de cazare.

Fumatul

Fumatul este interzis in incinta unitatii.

Paturi suplimentare

Unitatea poate pune la dispozitie paturi suplimentare, cate unul pentru fiecare camera.

Modalitatea de plata

Plata se poate face cash sau prin transfer bancar. Unitatea de cazare nu accepta plata cu carduri sau vouchere de vacanta.

Rezervari si anulari

Inchirierea unitatii se face doar in baza platii unui avans de 30% din pretul total al rezervarii. In cazul anularii rezervarii, avansul nu va fi restituit, exceptie facand starile de urgenta.
Vezi toate

Camere/Oferte

Recenzii

Evaluare

5/5
Excelent
Bazat pe 2 reviews

Evaluarea oaspeților

Excelent
2
Foarte bine
0
In medie
0
Sarac
0
Teribil
0

Rezumat

Odihna
5 /5
Locatie
5 /5
Servicii
5 /5
Curatenie
5 /5
Camere
5 /5
2 recenzii la această unitate de cazare - Afișare 1 din 2
Descopera Romania

Raisa

27/11/2022
5.0
Este locatie minunata, curata. Este dotata cu toate facilitatile, gazdele sunt minunate. Totul este la superlativ, casa, linistea, atmosfera. Recomand din toata inima!
Descopera Romania

Dana

26/07/2021

5.0 "Casuta perfecta in varf de munte"

Recomand! Locatie perfecta pentru relaxare si plimbare, gazde foarte primitoare si gata sa ajute mereu, casuta foarte curata, amenajata cu mult suflet si dotata cu tot ce trebuie, camere spatioase, atentie la detalii si atmosfera super pentru petrecerea catorva zile departe de agitatie

Scrie o recenzie

de la 650 RON /noapte

Partener

Casa Buna

Partener din 2020

Hoteluri în apropiere

Casa de Sub Munte, o Cazare Frumoasă din Zona Fundatica, Fundata

sat Fundățica, str. Principala, nr. 223, Brașov
5/5 Excelent1 recenzie
de la 600 RON/noapte

Casa de Sub Munte 2, un loc spectaculos din Fundata, Brasov

sat Fundățica, str. Principala, nr. 223, Brașov
0/5 Neevaluat0 recenzii
de la 700 RON/noapte

Casa Pelinica

sat Fundata, nr. 149, Brașov, România
0/5 Neevaluat0 recenzii
de la 500 RON/noapte

Happy Times Bran

Strada Iancu Gonțea 300A, Șimon
0/5 Neevaluat0 recenzii
de la 250 RON/noapte